Copilul fãrã umbrelã

În seara asta ploaia e infinitã, eu sunt udã, vântul e tembel, vulpile sunt libere pe stradã, camera nu mai funcţioneazã, frunzele sunt surde la zgomotul pe care îl produc, trotuarele sunt pustii, luminile sunt oarbe iar timpul potrivit nu mai vine.
Selah.

Melancolia asta universalã nu-mi surâde şi râsul nu mi-e prieten,ci facem tumbe de la o cafea la cola şi invers şi ne prefacem cã ne pare rãu, când noi de fapt vrem bani şi oricum ştim cã suntem înlocuiţi de alţii, cu alţii şi suntem buni doar dacã dãm tot şi cerem puţin. Selah.

Se turbeazã culorile în adierea schimbãrii şi pragul dintre somn şi demenţã e infuzat şi fumat. Suntem toţi în drum spre casã, dar oricum prea târziu ca sã mai ajungem la timp. Ni s-a luat şi demnitatea de a decide cum sã ne minţim.
Selah.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s