un fir

Image

Un fir de păr.
Lumina fluorescentă a băii nu-mi enumeră decât coșurile protestatare. Dar îl văd. Un fir de păr. Dar nu în vârful capului, ci deasupra buzei superioare. Îmi crește mustața.
Eu cred că femeile anilor 1950 nu aveau o astfel de problemă. Sau, mă rog, cele din Timpul războaielor sau celor dinaintea celor din războaie. Sau cele din ceata împăratului sau a regelui sau a faraonului. Îmi închipui că era cu adevărat interesant să fii simțită ca o ființă umană și nu ca o piatră stearpă. Procesul înfrumusețării, în zilele noastre, cere timp/bani/efort/sacrificiu/durere/frustrări. Nu am chef de nici una din astea. Sictir.
O fi având și părul de pe picioare un rol semnificativ…dacă tot îmi crește de la sine, fără să îi cer, nu? Sau cel de sub braț!? De ce îmi neg condiția de umanoid?  De ce vreau să fiu o broască, cu pielea alunecoasă, cu ochii bulbucați, mari și picioare subțiri?!
Oamenii involuează. Suntem inteligenți dar duhnim a prostie. E un paradox tâmpit.
Mă uit atent în oglindă. Mă uit atent la firul de păr șaten de deasupra buzei superioare. Nu are de gând să sară de acolo pentru că eu îl consider un intrus. Rolul lui nu este să mă enerveze pe mine, ci are alt scop. Eu nu-l știu. Și pentru că nu-l știu și nu-l înțeleg, îl detest. Mă chinuie. Mă obsedează. Dar refuz sa-l dEzrădăcinez azi.  E un protest. Un protest împotriva curioaselor care se uită la mine insistent și se miră cum de nu-mi acopăr coșul din mijlocul frunții. Se vede!

E un protest împotriva curioșilor care mă găsesc atractivă, dar care  se îneacă în aparențe, le este frică că-i depășesc,  mă consideră Prea sălbatică sau că nu exprim 90/60/90(sau oricare ar fi măsura perfectă). E un protest împotriva luminii fluorescente care are un singur scop: să-mi enumere  punctele negre protestatare.
Aș vrea ca toată lumea să vadă ce vad eu: toți suntem niște fricoși și frustrați. Nimănui nu-i pasă de tine; ești liber!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s