visdehartie.wordpress.com

Postarea de mai jos e de aici http://visdehartie.wordpress.com  și chiar îmi place personalitatea ascunsă printre aceste rânduri și în spatele lor; și tot ce scrie această mirobolantă ființă, mă încântă!

Citește și continuăm discuția după lectură….

“Călătoresc sub un cer înstelat şi gândesc…

Fiecare stea îşi are povestea ei, fiecare îngrămădeşte în colţurile ei amintiri, mângâieri, lacrimi azurii topite în raza lunii. Noaptea, cerul e ca un port unde fiecare vapor ia chipul unei luminiţe care tremură timid între valuri şi stinge în ele tristeţea norilor plânşi. Vreau să şoptesc vântului partitura veseliei, vreau să expediez văzduhului plin de felinare chiuitul zâmbetului parfumat care mijeşte în colţul gurii. Am rupt corzile viorii şi am făcut din ele antene greierilor întemniţaţi în tăcere, să ţină companie stelelor, să cânte duios lunii înjumătăţită de un nor şi să adune lacrimile fugare ale ochilor mei… Am pustiit arcuşul de bemolii lui şi l-am transformat în puntea care leagă ţărmul cerului de plaja Terrei, plină de scoici. Iubesc noaptea, iubesc ploaia, iubesc natura aşa cum îşi adoră un copil primul zmeu colorat. Iubesc viaţa şi tremurul genelor îndrăgostite care ca
Mi-e dor de ce n-a fost!”ută printre poveşti enigma fiorului stârnit de o atingere. Iubesc scânteia privirilor aprinsă de sfiala unui vis în care ard cuvinte şi zâmbete trandafirii. Iubesc paşii domoli al căror sunet pe caldarâm fac să tresară valurile prăfuite ale frunzelor curtate de vânt… Ador peticul mic de cer care râde în privirile tale. Ȋmi place să ascund într-un vers taina unei vieţi şi farmecul anilor ei. Mă voi căţăra pe creasta munţilor singuratici şi voi sculpta în verdele lor bucuria unui paradis unde lacrimile au culoarea fericirii. Şi voi atinge cerul pentru că mă adăp dintr-un izvor limpede ale cărui valuri se contopesc cu afluenţii credinţei şi curajului care îmi dau avânt spre viaţă. Iubesc recitalul inimii scris în palma plină de petale a unui cântec şăgalnic. Iubesc apusul de soare care sărută roşiatic ochii zărilor în aşteptarea nopţii. Iubesc hoinăreala copilăroasă când plimbările se transformă în aventuri şi meditaţiile în explorări vesele. Iubesc toate astea pentru că regăsesc în ele o părticică din ceea ce eşti tu sau poate ceva din mine când sunt cu tine…

Mi-e dor de ce n-a fost!”

 

Exact.

Mi-au rămas ochii paralizați printre pufoșenii înstelate, zâmbete perlate și vise neimaginate.

Apoi?

Păi apoi i-apoi!

Apoi mi-am adus aminte că am gâtul prins în vreo câteva relații și mintea mea dă faliment când e vorba de scos la capăt cu vreo unul sau două.

Apoi mi-am adus aminte de relațiile mele nevrotice și toate problemele ce le găsesc la unul sau la alta sau ei la mine.

Apoi?

Apoi nimic.

EXACT! nimic.

M-am uitat pe geam și era frig. Încă e iarnă și eu mai am examene. Nu m-am împăcat cu X, iar Y a interpretat total greșit ce am spus. Z-ții mă evită și R-îurile mai dau un semn din an în paști. Din când în când mai aud un A dar mereu vine cu B și mă lasă rece. Parcă nu mai sunt pe același Pământ. Ori eu am fugit demult pe Marte ori am nimerit în altă constelație.

Cred că de-aia ne place să mai citim, că nu ne ajunge timpul în viața asta să le trăim pe toate. Suntem așa prinși în pragmatism că uităm de romantism. Sau poate romantismul ăsta e o refulare a pragmatismului care ne mănâncă de vii?

Orice ar fi…eu nu am trăit atâtea steluțe.

M-am uitat sigur din alt unghi!

Mă duc să mă mai uit pe geam.

blood monster

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s