Da, recunosc!

 

Recunosc că nu mai sunt  eu aşa cum mă cunoşteam atunci când mă cunoşteam.

Recunosc că nimic din ce am fost nu mai e la locul lui si chiar dacă am dat cu clor, nimic nu s’a aranjat intru ceva ce s’ar putea numi curat.

Recunosc că ai lasat în urma ta un crater, nu o rană.

Recunosc că nu a fost numai vina ta; şi eu te’am ajutat.

Recunosc că eu te’am ţinut in deşert, fără apă, fără umbră, fără companie.

Recunosc ca amândoi am fost sadici şi ne’am comportat ca nişte egoişti.

Recunosc că nu mai există nimeni ca tine şi că da, mi’e dor.

Mi’e dor de zâmbetul tău despărţit de strungă şi de ochii tăi negrii pofticioşi.

Mi’e dor  de măinile tale ciocolatii şi de pulpele tale bronzate.

Mi’e dor de impulsivitatea ta amoroasă şi de cerinţele tale copilăroase.

Mi’e dor de cuvintele tale înţelepte şi poveştile tale miraculoase.

Mi’e dor de cum mănânci şi cum mă strigi pe nume.

Mi’e dor de cum te îmbraci şi cum refuzi.

Mi’e dor de Nu’ul tau şi de  visurile tale.

Mi’e dor de panica şi grija ta.

Mi’e dor de încurajările tale, de ruga ta, de încrederea şi integritatea ta.

Mi’e dor sa ne vedem împreună.

Mi’e dor de prezentul  şi viitorul nostru.

Da, recunosc, încă te iubesc.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s