aici & acum

Era duminică și era în timpul predicii. Nu m-am putut abține.

Fii prietenul meu! Fii prietenul meu!

Azi e toamnă

Cad frunzele

Și bate vântul

Plouă și

E frig.

Oamenii-s grăbiți

Nimenu nu ascultă.

Fii prietenul meu! Fii prietenul meu!

Azi e vară

Sunt flori multe

Și nu bate vânt.

E soare arzător

Și amețitor.

Oamenii se distrează

Toți visează.

Fii prietenul meu! Fii prietenul meu!

Azi e iarnă.

Ninge mult

Și fulgii-s grei.

Câteodată-i ger.

Totu-i înghețat.

Oamenii nu-s.

Toți sunt reci.

Fii prietenul meu! Fii prietenul meu!

Azi e primăvară.

Florile cresc

Copacii au muguri

Mai plouă

Și soarele-i călduț.

Oamenii-s amorțiți

Toți au astenie.

Fii prietenul meu! Fii prietenul meu!

Mă gândeam la sfințenie, la suferință, la credința care e mai importantă decât orice gramaj de aur, la tot ce zicea preotul, la realitate spirituală, la concentrare asupra importantului și realului divin, nu asupra sentimentelor oscilatoare, la speranța vie și moștenirea nepieritoare, la ce trăiesc acum și ce nu văd aici, la ce mă așteaptă după și ce e dincolo, la cine sunt eu și ce ar trebui să devin, la drum și răscruci de drumuri, la ce am și ce ar trebui să nu posed, la fum și praf, la apă și vânt, la zbor și mers, la multe lucruri care au sau nu legătură….

Cred că nu mi-am dat seama cât de tare mă doare capul.

Oricum, ideea era că am scris cateva rânduri, pe care le-aș transforma într-un cântecel, dedicate acelui porumbel care îmi ghidează pașii.

 

Shalom

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s